marți, 24 mai 2016

Despre Osho si o meditatie

  Pe Osho il stiti cu totii, adica tind sa cred ca il stiti. Daca nu il stiti, o sa va spun cateva lucruri despre el, pe scurt. Osho a fost un filozof, guru, invatator spiritual indian si fondator al unui curent numit Neo-Sannyas.
Osho este format practic din doua cuvinte, din japoneza veche: "O" inseamna recunostinta, echilibru, armonie, gratitudine si iubire, iar "Sho" inseamna total binecuvantat de existenta. A trait pana in anul 1990. A scris numeroase carti, pline de curiozitate, cel putin asa mi s-a parut mie. Le puteti cumpara din librariile fizice sau de pe librariile din online.
  Cum am ajuns eu sa iau "contact" cu Osho? De curiozitatea de cunoastere, ati auzit? Eu da si tind sa cred ca mi-a linistit rebeliunea ce o tineam sub control cu greu, citind cartea care m-a bagat in aceasta calatorie "Ce inseamna sa fii cu adevarat rebel?". A fost o carte pe care am ocolit-o, am inceput-o si lasat-o din mana de foarte multe ori. Pana intr-o zi cand, m-am hotarat sa o citesc cap-coada. Defapt, aromaterapia cu levantica, a fost cea care a trezit in mine, ideea de reincepe cartea. Si foarte bine a facut, caci, din aceasta carte mi-au ramas doua chestii foarte interesante:
 "Esti frumos asa cum esti, de ce nu te poti accepta? Si miracolul este ca, atunci cand te accepti, se produce schimbarea."
 Si are dreptate, prima faza in a incepe sa te intelegi, este ca te accepti asa cum esti. Poti sa torni tone de fond de ten, sa te imbraci de la marile case de moda, sa calatoresti in tari cheltuind sume uriase de bani si totusi tu sa nu fii fericit, pentru ca nu vei reusi niciodata sa te bucuri de tot ce e in jurul tau, daca tu, nu te accepti asa cum esti. La inceput, pare greu. Trebuie sa fii cu mintea si sufletul pe aceeasi lungime de unda si atunci se va produce acceptarea, asa cum este ea, buna sau rea. Caci
"Omul nu e un obiect. De aici, tot necazul si toata bucuria, toate provocarile, toate tulburarile."
  Si doar asa putem invata, ca fiecare dintre noi, suntem autentici in tot ceea ce facem si gandim cu un singur mod: sa fim noi insine.
  Sa citim o carte este absolut usor, dar sa ne concentram sa facem cel putin 10 minute de meditatie, pare cel mai greu lucru, nu? Si va spun din propria mea experienta. Am inceput sa fac meditatie aproape in fiecare zi, am incercat sa meditez dimineata, dar pe departe gandul meu sa fie putin concentrat. Asa ca mi-am luat timp, din ziua mea obisnuita si am inceput sa ma gandesc la nimic. Nu va inchipuiti ca am stat in nu stiu ce pozitie sau am mancat nu stiu ce sau am baut licori magice. Absolut deloc. Puteti sta si pe scaun sau in pat sau oriunde va simtiti voi bine, asta e primul pas. Al doilea pas, e sa va deconectati cel putin 10-15 minute (sau daca reusiti si mai mult, bravo voua) de la activitatile si grijile zilnice. Iar al treilea pas, este sa stati voi cu voi. Aici nici eu nu pot sa va spun foarte multe pentru ca si eu, personal, sunt la faza de "adaptare" cu mine. Dar pe parcurs, o sa zic daca voi gasi o cale mai simpla de a sta eu cu mine.
"La inceput e greu, fiindca ochii nu stiu decat sa priveasca in afara. S-au obisnuit atat de mult sa priveasca in afara, incat si atunci cand ii inchizi, ei vor continua sa priveasca tot in afara- incep sa viseze, incep sa-si inchipuie. Visele acelea nu sunt altceva decat reflectii ale exteriorului. Deci numai in aparenta ai ochii inchisi, de fapt ochii tai sunt inca deschisi catre lumea exterioara, tu nu esti in interior. Fiecare om care incepe sa mediteze,are de-a face cu acest fenomen straniu: ori de cate ori inchide ochii, mintea devine si mai neastamparata, si mai innebunita. Incepe sa palavrageasca precum o nebuna: ganduri relevante sau nerelevante se incruciseaza in fiinta ta... Insa acest lucru se intampla doar la inceput. Putina rabdare, putina asteptare..."
 Cu cat o sa meditati cate putin in fiecare zi, cu atat o sa renuntati la gandurile ce va trec prin minte si o sa ajungeti sa vedeti de fapt, ceea ce sunteti, adica o lumina. O lumina, pe care noi nu o puteam vedea din cauza a gandurilor acelea care ne invadau mintea.

Pana data viitoare, va pup cu drag.
alexandra

joi, 19 mai 2016

Sa ne regasim frumos

   Buna ziua sau buna seara, dragii mei. Ce mai faceti? Sunteti bine, sanatosi, fericiti si iubiti? Sper ca da.
Dupa o absenta de 4 ani, iata ca am revenit iar pe blog. Imi cer scuze ca nu am mai scris nimic, dar probabil lipsa de timp si alte preocupari m-au indepartat putin de blog.
Ce am facut in astia 4 ani? Ar fi pacat sa va spun totul intr-o singura zi. Dar asa in mare, am crescut, m-am maturizat, am iubit, am plans, m-am dat cu curu' de pamant, am plans de m-a luat dracu si tot asa.
De ce am revenit pe blog? O sa raspund la intrebarea asta mai incolo.
Eu ma bucur foarte mult ca am revenit si ca sunt iar aici. De data asta o sa fie super misto si sper sa fie. Va fi cu de toate: cu bocete, cu iubiri, cu ura, cu emotii, cu zambete, cu fericire.
Pana la urmatorul post, va pup.
Alexandra

duminică, 26 august 2012

Vara asta

 Cu ochii larg deschisi, stau si privesc pe geam, vara. Imi amintesc de vara trecuta si parca ii si acum. O retraiesc cu aceeasi intensitate si astept ca un copil mic ceea ce probabil nu va veni. E vara mea! Dar din cand in cand ma uit in urma mea si nu gasesc nimic nou. Esti doar tu. Am ajuns acasa si imi e bine aici, langa cei dragi, dar nu imi e bine de amintirile lasate aici. M-am intors mai lasa si mai fricoasa, dar de cand sunt acasa, am devenit puternica si m-am ridicat cu brio de jos. N-am avut nevoie de ajutorul nimanui. Faptul ca sunt tanara si puternica nu au nicio legatura cu bataliile din sufletul meu. Mereu ai crezut ca sunt lasa si ca nu pot. N-am sa iti dovedesc inca ce pot face. Tot ce stiu e ca sunt puternica, geloasa si mult mai rea decat am fost pana acum.
 Cu mult curaj pot sa spun ca m-am maturizat in cateva luni si inca nu imi vine sa cred ca am facut pasul asta. Am invatat sa ma pun pe primul loc si apoi restul, am invatat care imi sunt prioritatile si apoi micile nebunii ale varstei sa vina dupa actele de resposabilitate. Si dau cartile pe fata, recunosc ca am gresit fata de tine si de alte persoane, am gresit si asta m-a facut mai puternica, si poate si tu m-ai mintit si asta m-a facut sa fiu rea.
 Iti multumesc pentru taria de caracter pe care mi-ai dat-o, de rautatea mea, de gelozia mea sau de maturizarea mea. Nu iti multumesc pentru lacrimile varsate si nici pentru noptile pierdute. Dar vara asta imi lipsesti enorm, nici eu nu stiu de ce.
Si cu toate astea inca te astept ....
Alexandra

vineri, 13 aprilie 2012

Sarbatori!

 Am ajuns in orasul natal de cel putin 48 de ore. Sunt fericita ca sunt acasa, langa cei dragi si cel mai important langa al meu cutzu. Stau in fata calculatorului meu vechi, ascult muzica frumoasa de pe Youtube, mama pregateste listele cel mult iubite de mine, cumparaturile au fost facute, cozile mari si nervii mei intinsi la maxim. Dar sunt acasa, nu mai conteaza nimic! Dar totusi sunt trista, am jucat prea putin. Am pierdut increderea, zmabetul si lucrurile negative si-au pus stapanire pe mine. Nu am stiut sa lupt asa cum trebuia sa lupt. Erai cel de care m-am indragostit fara niciun efort si poate a venit timpul sa te las in urma mea si sa o iau de la capat. Cu durere in suflet, m-am urcat azi-noapte in masina si am condus cateva  ore. Eram doar eu cu mine si cu muzica de la radio. Am stiut mereu ca sunt cu capul in nori, iar atunci cand ma indragostesc gandesc cu inima si nu cu mintea. M-am intors poate putin mai linistita, m-am intors cu iertarile pentru greselile tale.
 Voi incerca sa fiu puternica, sa astept sa mi se intample o minune si sa fiu fericita. Nu vreau sa transform dragostea mea si sentimentele mele pentru tine in ura. Nu vreau nici sa te ocolesc pe strada cand te voi vedea. Eu voi incerca sa fiu bine. Vreau sa fii fericit indiferent unde vei fi. Voi fi aici indiferent de ce vei avea nevoie.
Happy Easter!
Alexandra

vineri, 24 februarie 2012

Don't go away


 Ieri, a fost poate cea mai frumoasa zi. Poate cea mai frumoasa din viata noatra. O cina romantica in doi, iar continuarea e esentialul in ceea ce ne priveste. O noapte la fel de romantica in doi.
 Dimineata de dupa, ar fi trebuit sa fie cea mai frumoasa. Dar nu a fost asa. Tu nu erai langa mine cand m-am trezit. Tu erai in cealalta camera. Iti faceai bagajul. Eu, infasurata doar intr-un cearceaf alb, te priveam incruntata si nu intelegeam ce vroia sa insemne bagajul tau. Eram in dreptul usii, ma sprijineam de tocul ei alb. Imi era frig, incercam sa imi tin respiratia sa nu te deranjez. Asteptam sa te intorci, sa ma privesti si apoi sa imi spui ca visez. Dar nu te-ai intors. Am facut un pas, incercand sa ma aproprii de tine. Imediat ai zis " nu te apropria". Am ramas acolo unde eram, asteptand.
 Intr-un final ai terminat bagajul, te-ai intors si te-ai uitat in ochii mei. Mi-ai zis sa nu mai plang, sa am grija de mine si ti-ai luat bagajul si ai trecut pe langa mine. Ai iesit din casa, te-ai urcat in masina si ai plecat. Nu stiu unde si nici de ce ai plecat.
 A trecut ceva timp si totusi mi-e dor de tine. Astept sa intrii pe usa si sa ma iei in brate sa imi spui ca totul a fost doar un vis urat.
 De ce nu m-ai luat si pe mine cu tine cand ai plecat? Pentru ce a mai fost acea seara in doi?
 Daca vei vrea vreodata sa te intorci, eu voi fi aici. Voi fi aceeasi. Desi poate ca atunci cand ai plecat ai luat cu tine o parte din mine, dar eu tot aici voi fi. Indiferent cand, unde si cum te vei intoarce, voi ramane aici pentru tine sa te iubesc si sa fiu langa tine.
 Am atatea intrebari sa iti pun. Am atatea amintiri de care nu m-as putea dezlipi.
Alexandra

duminică, 19 februarie 2012

Cafeaua!

Ne aşezăm la o masă din cafeneaua noastră-  Nici nu ne-am 6887712695_34d2e815a5_z_largebăut cafeaua, că ai început să îmi reproşezi despre persoana mea. Revii mereu la acest subiect. Eu stau şi te privesc cu ochii mari plini de nevoia de afecţiune. Sorb încet din cafeaua aproape rece. Stau în faţa ta, aceeaşi poziţie de aproape o oră. Mă uit la fiecare persoană care intră şi iese din cafenea.
Pentru o clipă te-ai oprit pentru că telefonul a început să sune, ai zis că este vorba de afaceri. Mă lovesc uşor de spătarul moale a scaunului, întind uşor mâna si stau cu ceaşca de cafea aproape toată conversaţia ta la telefon şi mă uit lung la uşă. Nu aştept pe nimeni, dar tot aştept să apari tu. Vechiul tu, cel care mă cucerise cu o cafea cu multă frişcă şi un biscuite de casă cu unt. Aproape că uitasem că amintirile vin si pleacă. La fel şi eu. Scot uşor banii pe cafea, îmi pun eşarfa la gât, mă ridic şi mă îmbrac cu paltonul, căci afară e iarnă şi e frig. Îţi scriu înfugă pe un serveţel: “Să fii fericit! Ne vom revedea.” Ies uşor din cafenea, să nu te deranjeze din conversaţia importantă. Îmi chem un taxi. Taxiul mă duce în locul în care pe tine nu te-am lasat niciodată să vii. Nu am vrut să faci parte din viaţa locului. Aşa e mai bine. Dar visez cu ochii deschişi; nici măcat nu am chemat taxiul, nici nu am ieşit din cafenea şi nici nu am plecat. Am rămas sprijinită de scaunul care mi-a încălzit spatele. Şi încerc sa ascult despre afacerile tale mult mai importante. Conversaţia s-a prelungit mult mai mult decât celelalte conversaţii pe care le-ai mai avut până acum.
Afară a inceput sa ningă. Cu fulgi mari, stau şi mă uit uimita. E inceputul lunii ianurie si nici măcar nu au anunţat ninsori. Încerc să îţi fac un semn că ninge, dar repede mi-ai zis aştept o secundă. Au trecut destule minute, iar afară a început sa ningă şi mai tare. M-ai lăsat să mă bucur singură de miracolul iernii.
Şi într-un final, m-am hotărât să plec. Am plătit cafeaua mea şi te-am lăsat în urma mea. Fără niciun regret sau vreun sentiment de vinovăţie. Am chemat un taxi şi am cerut sa fiu dusă acasă. Vroiam să ma asigur că nu vii după mine şi că nu mă vrei oprii. Acasă aveam bagajul făcut, mă aştepta o vacanţă frumoasă la munte cu colegii de facultate. Departe de tine, departe de tot ceea ce înseamnă noi. Nu te-am părăsit, ci doar s-a răcit cafeaua. Am plecat de lângă tine cu o condişie pe care o considerl soluţia ideală. Vreau să fii fericit, vreau să nu-mi reproşezi că am plecat. Ne vom revedea in parcul Kisseleff. Să nu-ţi aduci amintirea nostră cu tine. Atunci cănd te voi revedea, vreau să fii noul tu şi atât.
Au trecut 6 ani, am terminat facultatea. Mi-a fost dor de tine din când în când. Sunt medic rezident la sectia de Neonatalogie. Am salvat atâţia nou-născuţi încât nu am ştiut cum să te salvez şi pe tine.
Am intrat din nou un cafeneaua aia. Nu am fost de mult aici. M-am aşezat la masa de la geam. Mi-am comandat un ceai, am început sa stau cu pchii că poate apari. Am stat aproape 3 ore şi într-un final ai apărut. Acelaşi zâmbet, acelaşi mers şi aceeli ochi. Mă stăpâneam cu greu să nu-ţi sar în braţe. Te-ai aşezat în fata mea. Îşi zambeam şi rămâneam fascinată de tine. Deşi au trecut atâţia ani, recunoscŞ mi-a fost dor de tine.
După atâta timp, faţă în faţă. Din nou! A inceput să îţi sune telefonul, nu ai răspuns. L-ai închis şi ai zis “m-ai târziu”. Te-ai uitat la ceas şi ai plecat. Aveai o întâlnire importantă. Ţi-am zâmbit şi ti-am urat mult “succes!”. Şi totuşi inima mea aşteaptă s-o iubeşti. Eram studenţi când ne iubeam, când mă cumparai cu o ciocolată.
Alexandra

duminică, 15 ianuarie 2012

Pentru bunica mea . . .

Amintirile copilăriei mele sunt bagajul ce îl voi purta mereu. Copilăria mi-am petrecut-o în mare parte la bunici. Mi-au oferit o educaţie de care sunt mândră şi întotdeauna le voi fi recunoscătoare.
Astăzi, 15 ianuarie, bunica implineşte frumoasa vârsta de 75 de ani. Sunt mândra de ea, poate ea e singura persoana care mă iubeşte aşa cum sunt. Mereu a alergat în curte după mine cu castronul de mâncare. Pentru cei care nu cunosc, strada copilăriei mele: Smârdan nr. 37, era scris pe portă cu un tei mare si frumos in fata unde îl aşteptam pe bunicul meu venind acasa. Acolo a fost casa unde am învăţat să iubesc, să zâmbesc. În vacanţa de iarnă, mi-am adus aminte de merele coapte pe soba verde, pe bunicul care spărgea lemne şi pe bunica care îmi curaţa portocale aduse din voiaj de fratele bunicului meu. A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea.
Bunica, o fire cu inimă mare, fricoasă de fel, mamă a doi copii, bunică a 3 nepoţi, soţie şi soră a 4 fraţi, reuşeşte să facă toate lucrurile rele să devină bune. M-a învăţat lucruri pe care le port cu mine. Mi-a format orizontul şi a avut grijă să fiu fericită. Este o femeie puternică, o femeie pe care o admir şi o voi iubi toată viaţa mea.
Te iubesc buni!
Alexandra