Cafeaua!

Ne aşezăm la o masă din cafeneaua noastră-  Nici nu ne-am băut cafeaua, că ai început să îmi reproşezi despre persoana mea. Revii mereu la acest subiect. Eu stau şi te privesc cu ochii mari plini de nevoia de afecţiune. Sorb încet din cafeaua aproape rece. Stau în faţa ta, aceeaşi poziţie de aproape o oră. Mă uit la fiecare persoană care intră şi iese din cafenea.
Pentru o clipă te-ai oprit pentru că telefonul a început să sune, ai zis că este vorba de afaceri. Mă lovesc uşor de spătarul moale a scaunului, întind uşor mâna si stau cu ceaşca de cafea aproape toată conversaţia ta la telefon şi mă uit lung la uşă. Nu aştept pe nimeni, dar tot aştept să apari tu. Vechiul tu, cel care mă cucerise cu o cafea cu multă frişcă şi un biscuite de casă cu unt. Aproape că uitasem că amintirile vin si pleacă. La fel şi eu. Scot uşor banii pe cafea, îmi pun eşarfa la gât, mă ridic şi mă îmbrac cu paltonul, căci afară e iarnă şi e frig. Îţi scriu înfugă pe un serveţel: “Să fii fericit! Ne vom revedea.” Ies uşor din cafenea, să nu te deranjeze din conversaţia importantă. Îmi chem un taxi. Taxiul mă duce în locul în care pe tine nu te-am lasat niciodată să vii. Nu am vrut să faci parte din viaţa locului. Aşa e mai bine. Dar visez cu ochii deschişi; nici măcat nu am chemat taxiul, nici nu am ieşit din cafenea şi nici nu am plecat. Am rămas sprijinită de scaunul care mi-a încălzit spatele. Şi încerc sa ascult despre afacerile tale mult mai importante. Conversaţia s-a prelungit mult mai mult decât celelalte conversaţii pe care le-ai mai avut până acum.
Afară a inceput sa ningă. Cu fulgi mari, stau şi mă uit uimita. E inceputul lunii ianurie si nici măcar nu au anunţat ninsori. Încerc să îţi fac un semn că ninge, dar repede mi-ai zis aştept o secundă. Au trecut destule minute, iar afară a început sa ningă şi mai tare. M-ai lăsat să mă bucur singură de miracolul iernii.
Şi într-un final, m-am hotărât să plec. Am plătit cafeaua mea şi te-am lăsat în urma mea. Fără niciun regret sau vreun sentiment de vinovăţie. Am chemat un taxi şi am cerut sa fiu dusă acasă. Vroiam să ma asigur că nu vii după mine şi că nu mă vrei oprii. Acasă aveam bagajul făcut, mă aştepta o vacanţă frumoasă la munte cu colegii de facultate. Departe de tine, departe de tot ceea ce înseamnă noi. Nu te-am părăsit, ci doar s-a răcit cafeaua. Am plecat de lângă tine cu o condişie pe care o considerl soluţia ideală. Vreau să fii fericit, vreau să nu-mi reproşezi că am plecat. Ne vom revedea in parcul Kisseleff. Să nu-ţi aduci amintirea nostră cu tine. Atunci cănd te voi revedea, vreau să fii noul tu şi atât.
Au trecut 6 ani, am terminat facultatea. Mi-a fost dor de tine din când în când. Sunt medic rezident la sectia de Neonatalogie. Am salvat atâţia nou-născuţi încât nu am ştiut cum să te salvez şi pe tine.
Am intrat din nou un cafeneaua aia. Nu am fost de mult aici. M-am aşezat la masa de la geam. Mi-am comandat un ceai, am început sa stau cu pchii că poate apari. Am stat aproape 3 ore şi într-un final ai apărut. Acelaşi zâmbet, acelaşi mers şi aceeli ochi. Mă stăpâneam cu greu să nu-ţi sar în braţe. Te-ai aşezat în fata mea. Îşi zambeam şi rămâneam fascinată de tine. Deşi au trecut atâţia ani, recunoscŞ mi-a fost dor de tine.
După atâta timp, faţă în faţă. Din nou! A inceput să îţi sune telefonul, nu ai răspuns. L-ai închis şi ai zis “m-ai târziu”. Te-ai uitat la ceas şi ai plecat. Aveai o întâlnire importantă. Ţi-am zâmbit şi ti-am urat mult “succes!”. Şi totuşi inima mea aşteaptă s-o iubeşti. Eram studenţi când ne iubeam, când mă cumparai cu o ciocolată.