Copilarie cu numarul 37

  Numarul 37, ce semnifica pentru voi? Pentru mine, are cred, cea mai frumoasa semnificatie: copilarie. Ce inseamna copilarie? Inseamna inceputul unei educatii, unor prietenii si a unor dorinte. Copilaria este cea mai frumoasa perioada si cea mai interesanta din viata unui om.
  Copilaria pentru mine reprezinta, chiar si acum, la 25 de ani, un bagaj pe care nu pot pur si simplu sa il las in gara sau sa il arunc la gunoi. Copilaria a ramas, cumva, ancorata in prezentul si viitorul meu. De ce? Pentru ca mi se intampla des sa imi aduc aminte de copilarie, de acele momente pe care as da orice sa le mai retraiesc inca odata. Va ziceam de numarul 37. Asa era scris pe poarta verde cu un gard cu rugina si pe ici pe colo franturi de vopsea verde. In fata numarului, un tei (care acum nu mai este) frumos, inalt, tanar si sanatos. Strada toata era plina de piatra cubica (acum e o strada moderna) care te ducea intr-un fel sau altul cu gandul la descrierea frumoasa din "Enigma Otiliei" de George Calinescu. In fata acelui numar, ma jucam cu ceilalti copii de pe strada, acolo imparteam dulciuri si tot acolo il asteptam pe bunicul meu venind acasa.
  Casa de la numarul 37? Stiu ca avea trepte multe si o marchiza cu aer usor boieresc. Pe scarile alea, am cazut, am mancat si m-am jucat de dimineata pana seara. Stiu ca bunica, avea o vie unde gaseam mereu gargarite si multe lalele, poate de acolo ador lalelele. Geamurile mari cu o rama alba ma aparau de acel domn Bau-Bau de care imi era frica cand ploua afara. Doua incaperi mari si o soba verde. V-am mai povestit eu de soba asta verde, care facea minuni, gen mere coapte sau cartofi copti si multe altele. Draga mea, soba verde, unde-mi esti?
  Vacante si nu numai, acolo le petreceam, la bunici. Zilele trecute, am baut ceai de menta si asta a trezit in mine o amintire ce nu o voi uita toata viata. In fiecare dimineata, bunicul meu, bea ceai de menta si nu stiu de ce, baga paine in el. Faceam si eu la fel, pentru ca atunci, suntem obisnuiti sa luam sau sa facem ce fac oamenii mari. Imi place combinatia, dar acum nu as face asa ceva. Era si este cred, singura amintire de cand eram foarte mica, pe care o tin minte si o pastrez cu o semnificatie frumoasa. Iernile acolo aveau gust si miros de portocale aduse de fratele bunicului meu de peste mari si tari. O sa va puneti intrebarea "da' ce, portocalele de la noi iti stateau in gat?" Nascuta la doi ani dupa revolutie, erau unele chestii care se gaseau cam greu sau aproape deloc. Dar gustul portocalelor de atunci, nu se compara cu gustul portocalelor de acum, va garantez. Tot acolo, am invatat sa iubesc animalele. Miki, asa il chema pe bietul catelus pe care il chinuiam cand eram mica si care si-a luat revansa inapoi cand a crescut, muscandu-ma de 2 ori. N-am facut niciun vaccin si nu am innebunit.
  Atunci copilaria, avea alt miros si alta semnificatie. Ma uit adesea la copii pe strada sau in parc sau cei din fata blocului. Ei nu stiu de "ratele si vanatorii" sau "flori,fete si baieti" sau sa te joci cu pamant si apa. Acum stiu doar de tablete, telefoane, desene animte si cum sa urle prin magazine la diferite produse care mai de care mai atragatoare. Pe vremea mea, era un suc la cutie in forma de triunghi, stickuri la 1 leu si faimoasa bomboana pe bat "Lolish" ( vinovata e bunica-mea, da da, ea e).
  Azi e 1 iunie, iar copilaria mea are miros de lalele, portocale, mere coapte si amintiri frumoase cu bunicii mei, unchiul meu, matusa mea si vecinii de acolo. Mi-e dor sa mai privesc casa aia, macar odata, sa imi aduc aminte de acea copilarie care m-a invatat sa fac bine mereu, sa fiu buna mereu, sa fiu cuminte, sa nu fac discriminari si cel mai important sa iubesc oamenii asa cum sunt.
 Nu am gasit o alta melodie mai frumoasa decat a Alexandrei Usurelu.
La multi ani copil !