miercuri, 31 august 2011

Post pentru cutzu'

E piticu care mi-a bucurat ziua in care l-am luat acasa, de la o colega din clasa. A fost ziua in care am  hotarat singura fara ajutorul nimanui.
Il cheama Max, este nascut pe 13 noiembrie 2005, dar este langa mine de pe 26 decembrie 2005. A fost puiul care mi-a bucurat fiecare zi. Pentru prima data, ma simt mandra de mine, pentru ca am stiut sa il educ in modul placut. Stie cand greseste, stie ca are dreptate si la fel ca si stapana este incapatanat. Este genul de caine care atunci cand latra, trebuie sa fie ultimul care isi spune cuvantul si niciodata nu face pe blegu cand mergem la plimbare. Merge cu mandria lui de caine care ma da pe spate de fiecare daca cand face pe desteptul.
Il iubesc si uneori ma gandesc cum ar fi fost fara el, ar fi fost gol locul de pe scaunul de la birou, sau gol locul din fotoliul verde. Il ador cu doarme cu limba scoata sau cand sforaie de uneori ma sperie, dar ma enerveaza uneori modul de a se trezi sau timpul cand isi linge boticul. L-am invatat ca dupa fiecare masa, sa isi stearga boticul, pentru ca asa este frumos. Stie si chimie sau biologie, mai nou si anatomie si fiziologie, dar stie si chestii tehnice, cum ar fi schimbatul unui bec sau cum se incarca un telefon. Este cel mai curios caine, pentru ca atunci cand vin de undeva si am ceva in mana imediat nasucul lui este acolo. Nu e de mirare faptul ca a inceput sa manance branza tofu sau biscuiti cu ciocolata.
Ma consider norocoasa pentru ca nu m-a muscat niciodata, dar unul dintre "dusmanii" lui a facut-o si il tine minte si de fiecare data il latra de trezeste tot cartierul.


Alexandra

Related Articles

0 comentarii: