prea tarziu

    
     Nepasarea lui, dar si a ei . Stiau ca sfarsitul va veni. Era acea zi de toamna, pe care nu ai cum sa o eviti, era o zi cu ploi si furtuni care accentua nepasarea lui si tristetea ei. Stiau ca nu mai au cum sa se intoarca, stiau ca orice ar face pentru a se salva pe ei, vor ajunge tot aici. Ea, chipul angelic, ce mereu visa la binele ei dar si a lui, usor egoista, putin modesta, era practic caracterizarea lui. El reprezenta raul in relatia lor, se gandea doar la el, iar fiecare greseala pe care o facea, o ranea si mai tare. El stia prea bine ca intr-o zi oglinda lui, chipul angelic ce il vedea in fiecare zi iesind de la cursuri. Stia ca va veni ziua in care zambetul ei nu-l va mai cunoaste, stia ca fiecare bere pe care o bause nu aducea nimic bun. Nu facea nimic pentru a se salva, sa o salveze. Dar stia ca nepasara lui o va impietri incet si asa ea va pleca din viata lui. Ea era genul de fata care inghitea orice lovire sau greseala din partea lui, stia sa se imbarbateze singura si stia ca orice ce ar face ar fi in zadar.
 Lupta asta intre cei doi a dus pana intr-o zi in care ea nu mai era pe partea ei de pat. Desigur el, nici nu a observat. Dupa cateva zile incerca sa o sune, sa-i explice de ce, de ce a plecat asa, cu ce a gresit el ca ea sa plece asa, dar niciun raspuns. Atunci el, uitandu-se pe geamul plin de picaturi colorate de luminile din oras, lua incet cate o gura mica de  whisky, isi aminteste de prima intalnire cu ea, pe scarile univesitatii. Pozeaza un zambet ciudat si isi aduce aminte de teancul de carti ce ea il ducea in brate, isi aducea perfect aminte de privirea ei copilaroasa si "mersiul" ce ea l-a rostit usor cu cele doua buze roz. Apoi momentul a fost intrerupt de un telefon. Era ea, vocea lui impietri, tremura tot, stia ca asta e sansa ce il va salva. Vorbea incet, calm si rar. Vroia sa o auda si cu toate astea, ea nu zicea nimic, era tacerea ce pe el il enerva, il scotea din minti si se gandea la tot felul de replici, doar pentru ca ea sa se intoarca, sa umple cealalta parte a patului,  sa o auda razand prin casa atunci cand se uita la tv sau cand se juca cu pisica pe care au adoptat-o. Dar ea, usor sopteste " mi-e atat de dor de tine, dar asa nu se mai poate, am asteptat sa vad ce insemn eu pentru tine, nu m-ai sunat, nu m-ai cautat". Tonul venise, iar el inchise ochii si incepu sa planga, iar melodia lor se auzea in fata blocului. A deschis ochii si coborand scarile stia ca ea e jos, ca zambetul lui ce il adora era jos il astepta.
 Si o vede, o ia in brate si ii ceru sa nu mai plece.