about friendship

Era o vreme in care lucrurile erau foarte simple. Iesim in fata blocului, in fiecare zi la aceeasi ora, imprastiam jucariile pe asfalt sau jucam baba-oarba. Eram toti prieteni. Fara complicatii, fara invidii, fara reprosuri.
Incet, incet lucrurile au inceput sa se complice. Prietenii au devenit din ce in ce mai putini, au aparut amicii, cunostintele, colegii, contactele. Un maldar de carti de vizita,o lista lunga de messenger, sute de adrese de mail, zeci de numere de telefon si totusi atat de putine personae pe speed-dial.
Imi este greu sa numesc “prieten” o persoana cu care ma vad o data pe luna, cu care vorbesc ocazional pe messenger, chiar daca cu doi ani in urma mancam din aceeasi farfurie.
Cum definim prietenul? Cineva care te ajuta la nevoie? Cineva care te sprijina neconditionat? Cineva cu care te distrezi, care te face sa razi, care iti impartaseste aceleasi pasiuni, interese? Parca acest cuvant a devenit atat de pretios, atat de rar, inca catalogarea trebuie facuta cu multa grija.
Pana la intrarea la liceu eram trei muschetari. Trei prietene care ne vedem zilnic, vorbeam la telefon, impartaseam orice si incercam mereu sa ne sprijim reciproc. Dar drumurile ni s-au despartit fiecare a intrat la liceu si numai eram asa cum obisnuiam noi sa fim. Mai vorbim pe messenger sau din cand in cand la telefon.
Intre timp mi-am facut alte cunostinte, care apoi au ajuns la stadiul de prietene. Traseul insa a fost mult mai anevoios. Unele s-au pierdut pe drum. E greu sa investesti capital de incredere sit imp, sa discuti, sa impartasesti lucruri cu o persoana cu o persoana mai matura, care are viziuni diferite, care nu te cunoaste, pe care nu o cunosti.
Suntem oare dipusi sa mai facem aceste eforturi dupa o anumita varsta? Cat mai investim? Ce ne mai aproprie? Interesele, varsta, pasiunile comune?
Prietenul vrea sa te cunosca. Iti permite sa te desfasori, sa fii tu, fara sa iti ceara sa te schimbi. Nu iti impune limite,nu iti da ultimaturi.
Se spune ca succesul este inevitabil, iar omul de success este fara doar si poate trist. Si totusi, sa ne incapatanam. Sa refuzam a crede ca, toti din jur cauta sa ne judece, sa profite de noi, sa ne invidieze. Sa credem ca mai exista oameni cu care ne putem alinia, oameni care ne pot fi prieteni, in modul in care fiecare dintre noi percepe acest cuvant.