joi, 30 iunie 2011

Si poate . . .

Si poate totusi sunt copilul de care fiecare din noi are nevoie. Am dat rateu atunci cand incercam sa cresc mare si sa ma maturizez peste noapte. Schimbarea mea? Si pentru mine va fi un pas important. Nu sunt singura care are o inima de copil si care viseaza uneori cu ochii deschisi. Si totusi as dori sa incetez sa o fac. De fiecare data cand sunt ranita, de fiecare data cand sunt vorbita pe la spate sau de fiecare data cand mi se ascund anumite chestii. Am avut o postare pe blog in legatura cu maturizarea mea si cu ceea ce voi face pe mai departe. Faptul ca sunt departe de casa si faptul ca sunt pe cont propriu, nu ma face inca sa fiu un copil matur. Plang repede. Asta este semnul dupa care imi dau seama ca sunt un copil. La fiecare vorba rastita, sau fiecare tipat care imi este adus, nu pot sa ma abtin. Si ce ai vrea sa fac? Sa tin in mine? Deja o fac. Fiecare chestie pe care ma deranjeaza o tin in mine. O dau afara in momentul in care simt ca nu mai rezist. Am incredere absoluta in cei cu care vorbesc. Stiu ca ei ma accepta cum sunt pentru ca pot fi serioasa in unele situatii, dar un copil in altele. Imi este greu si recunosc, fac greseli pe care nu le-as fi facut. Actionez fara sa gandesc si sunt constienta de treaba asta . Lucrez la chestia asta. Nu pot ajunge un om matur peste noapte. Nu pot fi cum vreti voi sa fiu. Deocamdata sunt cum vreau sa fiu. Daca sunteti de acord si acceptati chestia asta, eu va respect, daca nu la fel. Am renuntat sa mai plec in vacanta mult dorita din motive personale. Stiu am luat decizia asta acum cand sunt suparata, trista si dezamagita. Voi fi in Galati, numarand oamenii si tramvaiele si serile pe faleza numarand tantarii si vaporasele de plictiseala. Va las, e timpul sa ma intorc la invatat si sper sa imi pot reveni! Imi pare rau ca va dezamagesc sau ca v-am dezamagit!
Alexandra

Related Articles

0 comentarii: